Vizita PS Claudiu în parohia ”Sf. Iosif” Someșeni

Îndemn la a primi lumina credinței:
vizita Preasfințitului Claudiu în parohia Someșeni-Cluj
și Prima Sfântă Împărtășanie

Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla a vizitat, în Duminica Samarinencei, 22 mai 2022, parohia „Sf. Iosif” din cart. Someșeni, Cluj-Napoca. A fost prima întâlnire dintre Ierarh și credincioșii acestei parohii, de aceea emoția a fost mare, dar bucuria întâlnirii și mai mare. Păstorul Eparhiei a fost primit tradițional, în fața bisericii, de către copii cu pâine și sare, iar pr. paroh Cristian Goia i-a adresat cuvinte de bucurie și bun venit.

În biserica luminoasă, în mijlocul comunității de credincioși, Preasfinția Sa Claudiu a celebrat Sfânta Liturghie având alături, la masa Sf. Altar, pe pr. Cristian Goia, pr. Cristian-Arinel Sabău, protopop de Cluj, pr. Sabin Brudașca și pr. Edmund Dujardi din Cluj-Napoca, diacon fiind Ovidiu Marișca, cancelar eparhial. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Claudiu a mărturisit că se bucură să se afle în acest loc primitor. A salutat credincioșii, l-a salutat în mod special pe cel care, timp de 20 de ani, a condus corul Catedralei episcopale „Schimbarea la Față”, pe prof. Alexandru Suciu – care a dat răspunsurile la celebrare -, și i-a mulțumit că ajută și în această parohie să fie adusă laudă lui Dumnezeu.

S-a oprit apoi la evanghelia duminicii „plină de simbolism”, despre Femeia samarineancă (Io 4,5-42), și a adus în fața ochilor sufletelor trei idei principale: „în primul rând, faptul că Isus ne caută, ne întâlnește și ne primește acolo unde suntem noi”. „Femeia din Evanghelia de astăzi merge la o fântână să scoată apă. Are o necesitate, o nevoie. În fiecare zi trebuie să scoată apă. Și Isus o ia de unde este ea. O așteaptă acolo unde necesitățile o împing. Vorbește despre apa pe care ea o caută, pentru a o duce la un nivel spiritual superior, vorbindu-i despre apa vie pe care El o poate da. Așa face Isus și cu noi, iubiți credincioși, ne așteaptă la «fântânile noastre». Fiecare dintre noi avem un mod de a trăi, ne-am născut într-un anume loc, familie și avem un anume fel de a fi. Fiecare dintre noi simțim ceva, căutăm ceva și ni se pare că nu toate căutările noastre sunt spirituale. Dar Isus, dacă suntem dispuși, dacă suntem deschiși, ne ia de acolo de unde suntem și transformă căutările noastre într-o căutare spirituală. Evanghelia de astăzi este un semn de speranță pentru noi fiindcă niciodată nu suntem prea jos pentru ca Isus să nu ne apuce. Niciodată nu suntem prea departe pentru ca Isus să nu ne găsească.”

Al doilea gând a fost că, deși ni se pare că Isus ne cere ceva, „de fapt, atunci când Isus ne cere, este gata să ne dăruiască. Isus îi cere femeii apa naturală și îi dăruiește apa vie. Isus, pe Cruce, spune «mi-e sete» și în acel moment El ne dăruiește totul. Atunci când Isus ne cere ceva, să fim gata să deschidem larg brațele noastre, fiindcă este gata să ne umple de daruri. Întotdeauna se întâmplă așa: Dumnezeu nu ne cere ceva fiindcă are nevoie de ceva de la noi, dar, atunci când ne cere ceva, este momentul clasic în care dăruiește. De aceea, să nu ne fie frică să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu. El nu ne ia nimic, ne dăruiește totul!”

Al treilea gând, pornind de la lectura din Faptele Apostolilor, a fost despre înțelesul termenului „creștin”, adică, mai întâi, „să mergi pe urmele lui Cristos, să încerci să îl imiți, să asculți cuvântul Lui”. Dar, a adăugat, „nu este suficient, cel mai important este ca de la mărturie să trecem la o întâlnire personală, la o relație personală cu Dumnezeu, și aceasta trebuie să facem noi. Suntem creștini, purtăm acest minunat, acest frumos nume, dar, în fiecare zi trebuie să creștem în demnitatea noastră, în identitatea noastră. De aceea suntem aici, la fiecare Sfântă Liturghie, de aceea Biserica ne invită să venim încontinuu la Sfânta Liturghie, fiindcă mereu descoperim noi și noi lumini despre identitatea noastră de creștini.” Să facem acest lucru, la fel ca și femeia din fragmentul evanghelic, „pentru viața noastră, dar și pentru a da mărturie, și pentru ca, prin noi, lumea să creadă. Isus are nevoie de noi.” „Dacă ne uităm doar la lumea aceasta vedem pandemie, războaie, suferințe, durere fără întrerupere. Dacă, în schimb, privim cu ochii lui Dumnezeu, vedem semne ale providenței. Dacă privim așa cum Isus ne invită să privim lucrurile, dincolo de orice suferință vedem că Dumnezeu este aproape, că Dumnezeu este cu noi.”

Preasfințitul Claudiu s-a oprit și la „momentul minunat în care câțiva copilași se apropie de Isus. Numele lor de creștini va căpăta o lumină cu totul nouă. Vor avea experiența directă a lui Isus, îl vor primit pe Isus ca și prietenul lor cel mai bun. Isus va fi lângă ei tot timpul și este suficient să privim la ei, pentru a ne aduce aminte de noi. Și noi suntem copiii lui Dumnezeu și vom fi pentru totdeauna. Aceasta este bucuria noastră și demnitatea noastră. Dar, privind la ei, să ne aducem aminte cât de mult ne iubește Isus. Isus ni se dă la fiecare Sfântă Liturghie, ne dă Trupul și Sângele Lui. În momentul în care primim Trupul și Sângele lui Cristos, devenim alți Cristoși. Dumnezeu privește la noi și ne spune: «acesta este Fiul Meu prea iubit».”

Preasfinția Sa Claudiu a amintit de Sfânta Rita – «Sfânta lucrurilor imposibile», a cărei sărbătoare este în această zi în calendarul Bisericii de rit latin, și, a chemat la a-i cere mijlocirea, pentru a primi „acest lucru imposibil care este lumina credinței într-o lume plină de durere, de moarte, de suferință”. Și, primind acest dar, urmând modelul martirilor și al sfinților, a îndemnat: „să trăim în această lume cu zâmbetul pe buze, indiferent de ceea ce se întâmplă. Fiindcă știm că Isus, Maica sfântă, sfinții noștri dragi sunt cu noi în fiecare clipă. Cristos a înviat!”

La încheierea Sfintei Liturghii, pr. Cristian a invitat copiii prezenți în biserică în fața Sf. Altar. Ei au prezentat un mic program artistic, care a început cu un moment muzical – o piesă cântată la flaut de Roșu Teodora. Au urmat cântece și poezii. Prin tot ce au învățat, dar mai ales prin puritatea sufletelor lor, cei mici l-au preamărit pe Dumnezeu. Copiii au fost acompaniați la chitară de Sara Fini. Pr. Cristian Goia i-a prezentat apoi Preasfințitului Claudiu povestea adevărată care a condus, de-a lungul timpului, la această zi de sărbătoare și bucurie. A vorbit despre parohia „Sf. Iosif”, Cluj-Someșeni, care a fost reînființată în 1990, și care nu a avut o biserică înainte de 1948. De aceea, Arhiereul Iuliu Hossu și-a exprimat, în documentele vremii, intenția de a edifica aici o biserică, „cu orice jertfă”. Ca urmare, azi, Episcopul martir Iuliu Hossu veghează din Cer asupra visului său împlinit, biserica „Sf. Iosif” de aici, unul dintre multele vise pentru împlinirea cărora însuși s-a jertfit după modelul Mântuitorului.

Zidirea bisericii a început în anul 2009, iar în 3 octombrie 2010, Preasfințitul Florentin Crihălmeanu, de vie amintire, sfințea sfântul locaș care a devenit de atunci loc de întâlnire cu Dumnezeu, în care „s-a lucrat la zidirea bisericii sufletești”. S-au desfășurat activități pastorale care cuprind programul zilnic liturgic, momentele de rugăciune ale Reuniunii Mariane parohiale „Bunavestire” – înființată în 2011 – cateheza pentru copii: cea pentru Prima Împărtășanie și cateheza Bunului Păstor; Liturghia copiilor și a tinerilor în prima duminică din lună. De asemenea, pr. Cristian a amintit „căsuța îngerașilor”, în care, copiii mici, sub supravegherea unui voluntar ASTRU, se roagă și se joacă împreună și pot urmări Sfânta Liturghie pe un monitor.

„S-au făcut și conferințe tematice, cu teme spirituale, cu diferiți invitați, se face rugăciune comunitară pentru bolnavi, vizite la bolnavi, activități sociale pentru ajutorarea celor nevoiași, pelerinaje, activități de formare spirituală pentru adolescenți și familii. Ne dorim ca prin aceste activități să fim o comunitate vie, să răspundem nevoilor spirituale ale enoriașilor și să oferim sprijin întotdeauna.” Părintele paroh a mulțumit Preasfințitului Claudiu pentru bucuria pe care a făcut-o prin prezența la acest eveniment, a mulțumit preoților, invitaților, membrilor consiliului parohial și ai Reuniunii Mariane, tuturor celor implicați în organizarea sărbătorii, între care, postul Radio Maria și tinerii Cercetași ai Munților.

A fost apoi oferit Preasfințitului Claudiu, în semn de apreciere din partea comunității, un dar spiritual – seria de exegeză biblică, în zece volume, „Introducere și comentariu în Sfânta Scriptură”, de Raymond E. Brown – și o icoană, cu marama reprezentând chipul lui Isus pictată de Marian Furtună, cel care a pictat și frumosul iconostas al bisericii. Mulțumind, Preasfințitul Claudiu a reamintit că „noi suntem cele mai frumoase pânze, sau icoane, pe care trebuie să se întipărească încontinuu Chipul Domnului”. A îndemnat: „să reînnoim încontinuu icoana noastră, și, cum o putem face mai bine decât privind la acești copilași? Mă gândeam că atâta timp cât vocea unuia dintre ei va răsuna, nimic nu poate învinge bunătatea, bucuria și pacea în lumea în care trăim.”

După aceste momente, copiii care s-au împărtășit pentru prima dată au primit diplome de amintire de la acest eveniment de mare importanță al vieții lor, și, mesei cerești i-a urmat o agapă fraternă, de sărbătoare, în mijlocul familiilor lor și a comunității parohiale care i-a sărbătorit.

(preluare de pe https://www.eparhiaclujgherla.ro)

 

ALBUM FOTO                                                                                        ÎNREGISTRARE VIDEO

Vizită pastorală a Preasfințitului Claudiu în Parohia „Sf. Iosif” Someșeni

Vă invit cu drag să participați la Sărbătoarea parohiei noastre cu prilejul primei vizite pastorale a Preasfințitului Claudiu, episcop eparhial. În cadrul celebrării Sfintei Liturghii arhierești șase copii vor face Prima Împărtășanie Solemnă. Ceremonia se va transmite și online pe canalul youtube al Episcopiei de Cluj-Gherla și la Radio Maria.
                                                                                                                                                                                    Pr. Cristian Goia

Hristos a înviat!

Parohia Greco-Catolică “Sf.Iosif”, Someșeni vă urează Sărbători Pascale Binecuvântate!

Fie ca lumina sfântă a Învierii Domnului nostru Isus Cristos să coboare în sufletele noastre, purtând cu ea pace, bucurie și fericire.

Hristos a înviat!

„Ziua învierii, să ne luminăm popoare: Paștile Domnului, Paștile; că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruință” (Catavasia I a Învierii)

      Pr. Cristian Goia

  Ceremoniile religioase

   se vor transmite live AICI

  Programul celebrărilor liturgice 

      Sâmbătă 23 aprilie, ora 22.00 – Utrenia Învierii  + distribuirea Paștilor

         Programul celebrărilor liturgice din Săptămâna Luminată 2022

  Duminica – 24 aprilie 2022  – ora 10.00 – Sf. Liturghie a Învierii Domnului                                    

   Luni – 25 aprilie 2022 – a II-a zi de Paşti, Sărbătoarea Sf. Gheorghe

           – ora 10.00 – Sf. Liturghie

    Marţi – 26 aprilie 2022 – a III –a zi de Paşti  – ora 10.00 – Sf. Liturghie

  Miercuri, Joi, Vineri, Sâmbătă   – ora 8.00 – Sf. Liturghie

PUTEREA BINECUVÂNTĂRII ÎN VIAȚA UNUI COPIL

Dragii mei,

Începem un ciclu de conferințe tematice Hrană pentru suflet. Prima conferință cu tema Puterea binecuvântării în viața unui copil va avea loc în data de 13 martie 2022, la ora 18.00, la Biserica Greco-Catolică Sf. Iosit din cartierul Someșeni, str. Branului nr. 17. Conferința va fi susținută de Pr. Mihai Groza.

Conferința se va transmite și pe canalul Youtube al Parohiei Someseni la urmatorul link www.parohiasomeseni.ro/live1 linkul va fi activ începând la ora 17.50.

Vă așteptăm cu drag!